SM

 


Revista "Strategii Manageriale" ofera acces liber autorilor, iar articolele sunt recenzate in sistem "peer reviewed". Aceasta este publicată sub egida Universităţii "Constantin Brâncoveanu", una dintre primele instituţii de invăţământ privat economic din România, evaluată cu calificativul "Grad de Încredere Ridicat" de către ARACIS şi ale cărei programe de studiu se află printre primele locuri în topul universităţilor din România


 

Cercetarea este unul dintre obiectivele principale ale universităţii, iar publicarea şi promovarea rezultatelor acestui efort constituie un demers firesc prin care aceasta îşi aduce aportul la baza de cunoaştere naţională şi internaţională în domeniile economic, al dreptului şi al ştiintelor administrative şi ale comunicării.


 

În acest context a apărut în anul 2008 primul număr al revistei "Strategii manageriale" care îşi propune să înglobeze studii, recenzii şi cercetări aplicative în directă corelaţie cu realităţile mediului economic actual.

Ultimul Numar - Nr. 2 (60) /2023